Becali, cuvinte mari pentru un jucător de la FCSB: „Mă înclin în fața lui”. Remarcatul serii, cine „a intrat extraordinar” și tactica pentru Alibec: „Denis? Mă mir că nu s-a dus să certe bara!”

Becali, cuvinte mari pentru un jucător de la FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În puținele minute în care nu a șters pe joc cu Ovidiu Hațegan, Gigi Becali s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale, s-a înclinat în fața lui Harlem Gnohere, a refuzat să-l critice pe Denis Alibec pentru ieșirea nervoasă din timpul schimbării și i-a lăudat pe Florin Tănase și Junior Morais.

Lăsat de Dică pe bancă, Gnohere a marcat golul egalizator în prelungiri, iar reacția lui Becali la finalul meciului spune totul despre cum îl vede omul de afaceri pe atacantul care a ajuns, deja, la 19 goluri în acest sezon: „Felicit echipa mea. A făcut un egal cât o victorie, a dominat un adversar care n-a contat. Am jucat cu o echipă de divizia C în repriza a doua, dar e greu cu Hațegan. Ce să spun despre Bizon? Mă înclin în fața lui și cu asta, basta”, a spus Becali, la Digi Sport, înainte să explice că nu mai vrea să-l critice pe Alibec, căruia încearcă să-i găsească o scuză pentru ieșirile nervoase: „Despre Alibec? A venit după atât timp, nu a avut o prestație bună, e normal să fie supărat. El credea că va putea face ceva cu un om în plus. Nu, bă, joacă 11 la 11 dacă ești fotbalist. Nu vreau să-l mai cert, pentru că e ca un copil. Când nu joacă bine, se supără pe banca de rezerve, pe iarbă, pe adversar. Mă mir că nu s-a dus să certe bara, că de ce a stat în fața lui Budescu”, a continuat omul de afaceri.

Întrebat ce jucători i-au plăcut în egalul din Gruia, Becali l-a nominalizat în primul rând pe Junior Morais, autorul centrării în urma căreia Planic i-a pasat decisiv lui Gnohere, dar și pe Florin Tănase: „A doua repriză l-am remarcat pe Junior Morais, care a dat și pasa de gol. Florin Tănase a intat extraordinar, mi-a plăcut de el. Și Budescu a jucat bine, mi-a plăcut și de Cristi Tănase. Sunt mulțumit că am egalat. N-am avut niciun cuvânt de spus la Nedelcu, a fost opțiunea lui Dică. Mi-a spus echipa, am fost surprins că joacă cu Morais la mijloc, dar n-am vrut să mă bag”, a încheiat Becali.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×